Registrul Național de Publicitate Mobiliară


Camera de Comerţ şi Industrie a României este primul operator al Registrul Național de Publicitate Mobiliară din România, fiind autorizat de către Ministerul Justiţiei să efectueze înscrieri şi alte operaţiuni în baza de date RNPM.

RNPM este o bază de date unică la nivel naţional, un sistem de evidenţă a prioritizării ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri mobile.

RNPM asigură înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare şi a operaţiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevăzute de lege, precum şi publicitatea operaţiunilor juridice prevăzute de lege, pentru acte şi fapte juridice cum ar fi:

– Contracte de garanţie, locaţiune, consignaţie, vânzare-cumpărare, obligaţii agricole;
– Sechestre asigurătorii;
– Înscrieri în legătură cu o operaţiuni privind finanţele publice;
– Înscrieri în legătură cu diferite tipuri bunuri:

  • Autovehicule;

  • Utilaje agricole, altele decât autovehicule;

  • Creanţe;

  • Conturi bancare;

  • Acţiuni/părţi sociale/valori mobiliare/alte instrumente financiare;

  • Poliţe de asigurare;

  • Universalităţi (stocuri, fond de comerţ sau alte asemenea universalităţi);

  • Echipamente/instalaţii/alte bunuri destinate să servească exploatării unei întreprinderi;

  • Păduri care urmează a fi tăiate;

  • Minerale care urmează a fi extrase;

  • Recolte în general dar şi recolte ce urmează a fi culese;

  • Efective de animale etc.

Ghidul înscrierii în Registrul Național de Publicitate Mobiliară

Site-urile oficiale ale registrului național sunt: www.co.romarhiva.ro şi www.mj.romarhiva.ro.